maxresdefault

Vicepremierul Vasile Dîncu este un om pe care-l respect și apreciez pentru munca pe care o depune în ultimii ani și pentru sprijinul constant pe care îl oferă administrației.  De curând a fost invitat în cadrul unei emisiuni la PS News și a vorbit despre Reșita. De la minutul 16 până la minutul  19 se vorbește strict despre Reșita, dar și despre depolitizarea administrației și proiecte de dezvoltare locală și regională. Sunt doua priorități  pe care le-am introdus în Planul meu de Acțiune și pe care doresc să le implementez.

Ca și fost antreprenor și actual primar, consider turismul una dintre prioritățile strategice ale localității pe care o conduc dar și ale județului Caraș-Severin. Sunt un om care a investit ca privat în turismul din această zonă și îmi doresc ca primar să realizez macro-proiecte pentru a dezvolta zona într-un mod sustenabil.De aceea astăzi, am trimis o invitație către Vice-Premierul Vasile Dîncu, prin care îl invit la Reșita, pentru a-i prezenta zona noastră frumoasă și pentru a discuta despre proiectele pe care doresc să le dezvolt. Sper să ne onoreze cu prezența și să ne susțină proiectele de dezvoltare. Consider că turismul poate deveni un motor de dezvoltare sustenabilă pentru oraș și județ, în cazul în care vom accesa cu succes proiecte europene și în cazul în care politicul ne va sprijini în demersurile pe care o să le realizăm.

Ar fi o onoare pentru noi, reșițenii dar și pentru cetățenii din Banatul Montan să îl avem printre noi pe domnul Vice-Premier Vasile Dîncu.

Sursă photo: PS News

Lasa un mesaj

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>