M-am născut în urmă cu 47 de ani în Lugoj ,copilăria mi-am petrecut-o în Nădrag , județul Timiș , o localitate ce are multe în comun cu Reșița:  o fabrică ce avea 6.000 de angajați, zonă monoindustrială, în suferință și ea după revoluție, un loc în care românii conviețuiau în bună relație cu etnici germani, maghiari sau sârbi . Acolo mi-am desăvârșit studiile primare, gimnaziale și liceul .

În anul 1986 am ajuns în Reșița, la facultate. De atunci și până acum m-am dedicat acestui oraș, ca om de afaceri, un lucru care lipsește Reșiței. Multă lume mă cunoaște de Nelu Taiţelu, alții spun că sunt un fost bișnițar, mie îmi place să cred că am un spirit antreprenorial dezvoltat și că indiferent de greutățile vieții, am reușit să scot ce e mai bun din mine și din afacerile pe care le-am gestionat.

Nu mi-a fost ușor, pentru că am luat-o de multe ori de la capăt și până la urmă mi-a ieșit: am construit două branduri naționale și internaționale: “Monte Banato” și “Ponton Casa Baraj”. Brandurile mari și puternice se construiesc în ani, cu multă muncă și pasiune, cu multă implicare și în echipă, ceea ce îmi doresc și pentru orașul Reșița.

Am fost în Germania, în Olanda, în Israel, am muncit în construcţii, am muncit în supermarketuri, am descărcat tiruri, însă m-am întors în țară și am luat-o de la capăt. Am început cu un magazin de cartier și am ajuns la “Monte Banato”, care în timp, a ajuns numărul 2 la nivel național, iar după ce am făcut acest “brand”, numele l-am întors către Munții Banatului, investind aici în turism.

Consider turismul o axă prioritară pentru dezvoltarea acestei zone, care din păcate nu a fost fructificată până în prezent.  Mă simt puternic conectat cu aceste locuri și îmi doresc că aceste locuri frumoase, să prospere. De aceea am decis să candidez la Primăria Reșița.

Vezi aici Planul meu de Acțiune pentru Reșița.